img
Dreptul deținuților la asistență medicală. Discuții la Ministerul Justiției 28 Iunie 2022

Dreptul persoanelor private de libertate la ocrotirea sănătăţii a fost subiectul mesei rotunde organizată ieri, 27 iunie, la Ministerul Justiției, cu prilejul Zilei internaționale pentru sprijinirea victimelor torturii, marcată anual la data de 26 iunie.

În cadrul evenimentului, secretara de stat a Ministerului Justiției, Nadejda Burciu, a menționat că sporirea calităţii asistenţei medicale acordată persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru Minister, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și instituțiile subordonate. Ocrotirea sănătății deținuților are o legătură directă cu prevenirea torturii, deoarece asistența medicală neadecvată poate duce rapid la situaţii care pot degenera în tratamente inumane sau degradante. Pe de altă parte, serviciul de asistență medicală din penitenciar are un rol crucial în combaterea relelor tratamente prin documentarea obiectivă a oricăror leziuni.

„Atât ANP, cât și instituțiile din domeniu trebuie să depună eforturi pentru asigurarea deținuților cu servicii medicale de calitate. Persoanele private de libertate au dreptul la acelaşi nivel de îngrijire medicală ca şi persoanele care trăiesc în libertate. Prin urmare, obiectivul nostru este să apropiem prestația serviciilor medicale din penitenciare de serviciile prestate în sistemul public de sănătate”, a spus secretara de stat.

De asemenea, Nadejda Burciu a reiterat angajamentul Ministerului Justiției de a asigura un proces decizional participativ și de a consolida colaborarea și comunicarea între instituții.

Participanții la eveniment au convenit asupra creării unui grup de lucru intersectorial, care să analizeze mai multe opțiuni de politici și să elaboreze propuneri privind soluționarea problemelor cu care se confruntă sistemul medical din penitenciare.

La discuții au participat secretara de stat a Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolăescu, deputata și membra Comitetului ONU împotriva torturii, Ana Racu, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Parlamentului, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Consiliului pentru prevenirea torturii, Oficiului ONU pentru drepturile omului, Oficiului Consiliului Europei la Chișinău și reprezentanți ai societății civile.


Pentru a afla mai multe despre activitatea desfășurată de Inițiativa Pozitivă în penitenciarele din Moldova, accesați linkul.

Похожие статьи