img
Conștientizează, acționează, protejează 13 Маi 2022

Instituții publice și reprezentanți ai mediul privat se alătură inițiativei TEST DRIVE de încurajare a testării la HIV

Conștientizează, acționează, protejează” sub acest slogan în acest an se desfășoară campania socială Just Test (Testează-te!), organizată de Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”, cu suportul financiar al Instituției publice „Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor” în Domeniul Sănătății (UCIMP – grantul Fondului Global) și al UNAIDS Moldova prin cadrul Programului Comun al ONU ”Consolidarea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului” finanțat de Suedia.


Scopul activităților de campanie este să mobilizeze atât autoritățile, cât și cetățenii, să nu rămână indiferenți față de eforturile depuse pentru combaterea epidemiei HIV/SIDA în Republica Moldova.


Campania va debuta cu inițiativa TEST DRIVE – pe parcursul căreia instituții publice și companii private vor fi încurajate să promoveze și să organizeze în rândul angajaților testarea benevolă la HIV. În cadrul conferinței de presă, directorul general al A.O. „Inițiativa Pozitivă”, Ruslan Poverga, a atras atenția că, în Republica Moldova, teama de a nu fi discriminat și stigmatizat pe motiv de statut HIV pozitiv, dar și lipsa de informare cu privire la căile de transmitere a virusului fac ca persoanele să nu se testeze și să nu considere testarea la HIV o responsabilitate față de sănătatea proprie și a celor din jur.

 “Din păcate, în prezent, jumătate din cazurile noi de infectare cu HIV sunt depistate tardiv, deja în stadiul SIDA. Oamenii trăiesc cu HIV de 3-5 ani fără să cunoască acest lucru, își trăiesc modul obișnuit de viață, care nu este întotdeauna unul sigur pentru ei și pentru cei din jur. Anume din acest motiv, încă nu putem opri epidemia. Însă astăzi deja există toate condițiile care să permită persoanelor cu HIV să trăiască până la o vârstă înaintată, datorită tratamentului specializat, care asigură că persoana cu HIV poate fi inofensivă chiar și pentru partenerul său sexual”, a spus Ruslan Poverga, directorul general al A.O. „Inițiativa Pozitivă”

Primii care au acceptat să se alăture inițiativei TEST DRIVE au fost Primăria Chișinău și compania Simplas, care și-au luat angajamentul să organizeze în cadrul instituțiilor care le reprezintă, puncte de testare benevolă la HIV pentru angajații care doresc să facă acest lucru.

Edilul capitalei, Ion Ceban, s-a declarat convins că o societate se poate dezvolta armonios doar când cetățenii săi vor înțelege că grija pentru sănătate reprezintă o prioritate.

„Ne-am alăturat acestei campanii pentru a spori eforturile de testare și pentru a promova conștientizarea cu privire la beneficiile testării timpurii pentru HIV.  Fiecare dintre noi este responsabil pentru propria sănătate, și chiar dacă nu ai fost expus unui risc de infectare, includerea testului HIV în rutina de menținere a sănătății sexuale e benefică din mai multe motive. Testarea HIV extinsă și accesul la tratament / servicii medicale pentru persoanele seropozitive sunt principalele căi de control ale infecției HIV în populație”, a subliniat Ion Ceban, primarul general al municipiului Chișinău.

Dmitri Voloșin, directorul general Simpals, a confirmat că sectorul privat a fost și este un actor important în promovarea sănătății și educației pentru sănătate.

“Compania Simpals a fost mereu printre liderii care au promovat modul sănătos de viață. De mai mulți ani noi susținem inițiativele de promovare a testării și reducere a discriminării față de persoanele care trăiesc cu HIV. Testarea la HIV ar trebui să devină un ritual obișnuit pentru fiecare persoană. În acest fel, fiecare dintre noi poate nu doar menține sănătatea personală, dar și contribui la sănătatea publică”.

Potrivit ultimelor date, în Republica Moldova sunt înregistrate aproximativ 15.170 de cazuri de îmbolnăvire cu HIV. Majoritatea persoanelor care trăiesc cu HIV sunt tinere, de vârstă reproductivă. Prezent la conferința dedicată lansării campaniei sociale Just Test (Testează-te!), Svetlana Nicolaescu, Secretară de Stat, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova a atras atenția că autoritățile naționale își orientează constant efortul pentru promovarea testării la HIV, inclusiv în rândul populației generale.

”Protecția, asistența și promovarea drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV este o prioritate atât pentru dezvoltarea si elaborarea politicilor de sănătate, cât și implementarea eficientă a acestora. Prin politicile înaintate de Ministerul Sănătății urmărim să asigurăm servicii universale și calitative de sănătate pentru toți cetățenii, în baza respectării drepturilor si demnității umane, reducerii stigmei și discriminării persoanelor care trăiesc cu HIV și altor grupuri cheie vulnerabile. Asigurarea unei finanțări sustenabile a răspunsului național la HIV este, de asemenea, prioritară pe agenda publică. Cetățenii la rândul lor sunt încurajați să prioritizeze sănătatea, să se adreseze după servicii și să-și afle statutul HIV”, a menționat Svetlana Nicolaescu, Secretară de Stat, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.

În ultimii ani, a fost pus la punct și funcționează un sistem stabil de asigurare cu tratament profilactic a persoanelor care trăiesc cu virusul HIV, infecția HIV fiind catalogata de Organizația Mondială a Sănătății ca și maladie cronică. Există servicii gratuite de profilactică, testare și tratament astfel încât infecția poate fi ținută sub control. Cu toate acestea, observă Svetlana Plămădeală, coordonatoarea de țară UNAIDS (Programul comun al Organizației Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA), fără o implicare constantă din partea societății, combaterea maladiei va fi una anevoioasă:

 ”Aspecte ce țin de drepturile omului, stigmă și discriminare, violența în bază de gen încă reprezintă impedimente serioase în accesarea serviciilor și asigurarea unei vieți demne și calitative ale persoanelor infectate și afectate de HIV. UNAIDS și întreaga familie ONU promovează activ acoperirea universală cu servicii de sănătate, centrarea politicilor pe persoană și oferirea de servicii integrate. Salutăm faptul că acestei campanii s-au alăturat atât instituții publice, cât și reprezentanți ai mediului privat. HIV și SIDA poate fi rezolvată ca problemă de sănătate publică către 2030. Implicarea tuturor actorilor este cheie în acest sens.”, a menționat Svetlana Plămădeală, directoare a Biroului de țară UNAIDS Moldova.

În cadrul campaniei sociale Just Test (Testează-te!), în perioada 13-15 mai, în Parcul Central al capitalei va staționa un punct mobil de testare la HIV destinat tuturor doritorilor să se testeze. Tradițional, Ziua Internațională de comemorare a persoanelor decedate de SIDA se desfășoară în a treia duminică a lunii mai. 

Похожие статьи