img
În instituțiile medicale din Chișinău vor fi instalate aparate Vending 14 Decembrie 2022

În instituțiile medico-sanitare publice din municipiul Chișinău vor fi instalate aparate Vending. Prin intermediul acestora vor fi distribuite bunuri, produse și accesorii pentru prevenția și profilaxia HIV/SIDA și a infecțiilor cu transmitere sexuală, disponibile 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Un proiect de decizie în acest sens a fost votat de către Consiliul municipal Chișinău, transmite IPN.

Aparatele urmează să fie instalate în cadrul centrelor medicilor de familie din sectoarele capitalei, dar și în cadrul Spitalului clinic municipal de Ftiziopneumologie.

Aceste automate vor fi instalate și în alte părți ale țării. Achiziționarea și punerea lor în funcțiune a fost posibilă datorită unui larg parteneriat național și cu participarea activă a primăriilor din Chișinău, Orhei, Cahul, Cantemir, Ceadîr-Lunga, Comrat, Bălți, Fălești, Ungheni, Căușeni, Drochia, Florești, Rîșcani, Soroca, Tiraspol, Dubăsari, Bender, Rîbnița și Camenca. Trebuie remarcat faptul că Chișinăul este până în prezent singurul oraș din Moldova care alocă finanțare și resurse pentru Programul municipal.

Marina Buga, șef-adjunct la Direcția generală asistență medicală și socială, a menționat la ședința CMC, că proiectul este elaborat în contextul implementării Programului municipal de prevenire și control al infecției HIV/SIDA și a infecțiilor cu transmitere sexuală pentru anul 2022-2025.

Вендинговый аппарат в офисе Позитивной Инициативы

Programul include activități de informare și comunicare, pentru a promova cunoștințe corecte și comportamente sigure de prevenire a HIV, a infecțiilor cu transmitere sexuală, în special în rândul tinerilor. De asemenea, este vorba despre accesul la servicii de testare benevolă și consiliere confidențială la HIV și alte infecții, precum și acoperirea cu servicii de profil dermatovenerologic și de testare la GIV/ITS.

Beneficiarii măsurilor prevăzute în plan sunt locuitorii municipiului Chișinău, în special adolescenții, tinerii și persoanele din grupurile vulnerabile.

„Scopul primordial constă în mobilizarea eforturilor la nivel local pentru fortificarea combaterii HIV/SIDA în Republica Moldova, cu un accent sporit pe intervențiile de prevenire a HIV, accesul la produse pentru prevenție, promovarea testării la HIV, inclusiv în contextul crizei pandemice provocate de COVID-19”, se artă în proiectul de decizie.

Товары в торговом аппарате для профилактики ВИЧ/СПИДа

Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, la data de 1 ianuarie 2022, în Republica Moldova erau înregistrate peste 15 mii de cazuri de infecție cu HIV. În primele 11 luni ale anului curent, au fost confirmate 820 de cazuri noi.


Acest lucru a fost realizat datorită următoarelor proiecte:

- "Sustenabilitatea serviciilor pentru populațiile cheie din regiunea Europei de Est și Asiei Centrale" (#SoS_proiect);
- "Consolidarea controlului tuberculozei și reducerea deceselor legate de SIDA în Republica Moldova" (MDA-C-PCIMU 2021-2023);
- "2021 COVID-19 finanțare suplimentară a mecanismului de răspuns pentru Moldova" (C19RM).

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md
Articole similare