img
Monitorizarea Prin Lentila Comunității. Digest analitic 2021 06 Iunie 2022

Dragi prieteni, colegi, parteneri, ne face deosebită plăcere să vă prezentăm primul exemplar din Moldova a digestului analitic

„Monitorizarea Prin Lentila Comunității”

Acest document reprezintă un raport analitic bazat pe rezultatele monitorizării de către societatea civilă a indicatorilor cheie ai Programului Naţional HIV/SIDA şi ITS. Reprezentanții societății civile și ai comunității KAP sunt parteneri ai structurilor de stat în procesul de implementare a Programului Național.  Una dintre prioritățile principale ale comunității, pe lângă serviciile de prevenire și reducere a riscurilor, este activitatea de advocacy privind ajutorul în dezvoltarea și implementarea politicilor naționale și locale de sănătate, precum și la promovarea și protejarea drepturilor grupurilor cheie afectate. În Digest sunt prezentate datele pentru anul 2021 privind principalele domenii în răspuns la epidemia HIV, și anume: testare, prevenire, tratament, îngrijire și support, drepturile omului, digitalizare, finanțare și dialog național.

 

Eficacitatea răspunsului la HIV depinde de o serie de factori. Printre cei mai esențiali sunt: prioritățile corect identificate, elaborarea și aprobarea unui plan concret de acțiuni cu indicatori clari de eficacitate, alocarea resurselor necesare pentru implementarea planului, implementarea directă a acestui plan de acțiuni și, respectiv, evaluarea eficienței, în baza rezultatelor căreia, acest ciclu se repetă din nou. Succesul în acest proces depinde de transparența muncii și de participarea activă a unui cerc larg de parteneri.

În acest raport sunt prezentate rezultatele monitorizării conduse de comunitate, care, în opinia noastră, reflectă principalele procese, rezultate, precum și cele mai esențiale amenințări și provocări ale anului 2021.

„În acest mod, aș dori să remarc deschiderea persoanelor responsabile de a lucra în condiții de transparență și interacțiune constructivă. De asemenea, aș dori să remarc nivelul ridicat de motivare și implicare a reprezentanților comunităților și organizațiilor societății civile care sunt implicate în implementarea Programului național HIV/SIDA și ITS. Datorită acestui format de interacțiune, am obținut prin intermediul eforturilor comune o serie de rezultate și anume de acest format depinde eficiența acțiunilor noastre ulterioare. În același timp, suntem cu toții conștienți de faptul că avem unde să creștem atât în domeniul parteneriatului nostru, cât și în eficacitatea acțiunilor noastre”, – Poverga Ruslan, director general A.O. ”Inițiativa Pozitivă”

Lectură plăcută!

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md
Articole similare