img
CNAM anunță proiectele câștigătoare în domeniul profilaxia şi prevenirea HIV pentru anul 2023 02 Martie 2023

Comisia specializată a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) de selectare şi evaluare a proiectelor finanţate din mijloacele fondului măsurilor de profilaxie a desemnat în cadrul ședinței din 28 februarie câştigătorii a două concursuri cu privire la selectarea proiectelor de prevenire a HIV.

Astfel, unul din învingătorii concursului de selectare a proiectelor de prevenire a HIV prin oferirea serviciilor de bază de prevenire HIV pentru toate grupurile de risc sporit de infectare cu HIV este Asociația Obștească „AFI”, care a depus proiectul „ Extinderea accesului la serviciile de bază de prevenire HIV/SIDA și ITS pentru grupurile cheie CDI, LS și BSB în regiunea centru a Republicii Moldova”. Scopul principal al proiectului constă în asigurarea accesului la servicii de bază de prevenire a HIV pentru un număr de 722 de beneficiari din grupurile de risc din regiunea de centru a ţării. Volumul mijloacelor financiare ce urmează a fi alocate din fondul măsurilor de profilaxie pentru realizarea proiectului respectiv este de circa 750,2 mii de lei.

Un alt învingător al concursului de selectare a proiectelor de prevenire HIV prin oferirea serviciilor de bază de prevenire HIV pentru toate grupurile cu risc sporit de infectare cu HIV este Asociația Obștească „Uniunea pentru Echitate și Sănătate”. Proiectul prezentat de asociaţie se numeşte „Extinderea accesului la servicii de prevenire HIV pentru grupurile cu risc sporit de infectare din nordul Republicii Moldova” și are drept obiectiv asigurarea accesului la servicii de bază de prevenire a HIV pentru 900 de beneficiari din regiunea de nord a țării. Valoarea totală a lui este de circa 928 de mii de lei.

Asociația Obștească „Uniunea pentru Echitate și Sănătate” a fost desemnată și învingătoare a concursului proiectelor de prevenire a HIV, prin oferirea serviciilor suplimentare de prevenire a HIV pentru toate grupurile cu risc sporit de infectare cu HIV (managementul de caz). Denumirea proiectului este „Fortificarea accesului la servicii extinse de prevenire, suport și asistență medicală pentru consumatorii de droguri și lucrătoare sexuale din nordul Republicii Moldova” și prevede acoperirea a 600 de beneficiari din regiunea de nord a țării (mun. Bălți). Bugetul proiectului este de 595 de mii de lei.

Cel de-al doilea învingător al concursului de selectare a proiectelor de prevenire HIV, prin oferirea serviciilor suplimentare de prevenire HIV pentru toate grupurile cu risc sporit de infectare cu HIV (managementul de caz) este Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”, care a depus proiectul cu denumirea „Servicii de reducere a riscurilor în materie de accesibilitate și transparență prin acoperirea cu servicii suplimentare de prevenire HIV și a infecțiilor cu transmitere sexuală în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare”. Acesta prevede acoperirea unui număr de 1122 de beneficiari din regiunea de centru și a 300 beneficiari din regiunea de sud ale ţării și anume: mun. Chișinău, mun. Cahul, raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Strășeni, Ceadîr Lunga, Comrat, Cantemir, Cimișlia. Bugetul proiectului este de circa 1 milion 378 mii de lei.

Toate cele patru proiecte desemnate câștigătoare vor fi implementate în perioada martie-decembrie 2023.

Comunitatea terapeutica in Moldova - Positivepeople.md
Articole similare